miercuri, 20 august 2008

Paradoxul implicarii

Implicare, sensibilitate, pasiune si compasiune, devotament, ajutor neconditionat, bucurie...dar si multe insatisfactii...Am fost acuzata de multe ori ca as fi sensibila iar uneori am fost acuzata de superficialitate...Pentru mine este un paradox...
Atunci cand te implici sufleteste in tot ceea ce faci, cand tratezi fiecare persoana si sarcina in parte ca pe ceva foarte serios si incerci sa faci lucrurile cat mai bine nu atat pentru tine cat pentru cei din jur si pentru fericirea si implinirea lor, automat poti vorbi de pasiune si devotament (si ma refer aici la toate planurile: la job, la relatiile de prietenie, la familie). Cand apare un motiv de insatisfactie personala sau profesionala cand stii ca tu ai facut tot ce ti-a stat in putinta ca aceste insatisfactii sa nu apara nu-i normal sa te intristezi? nu-i normal sa te agiti? Oare intristarea si agitatia nu sunt semne ale implicarii? Eu cel putin asa le vad...pai si atunci cum poti fi superficial?!
Nu mi-a placut niciodata sa fac lucrurile pe jumatate si asta-i felul meu...ma implic 100% in tot ceea ce fac...nu pot sa fiu relaxata si sa gandesc "ce-o fi o fi" sau "asta e, n-a fost sa fie" si sa intorc spatele fluierand de la un lucru pe care stiu ca-l pot face mai bine de atat.