joi, 12 iunie 2014

Băbisme

Suntem un popor plin de tradiţii, obiceiuri și superstiţii. Şi când spun tradiţii, nu mă refer la acelea care alcătuiesc identitatea culturală a unui popor, ci mă refer la credinţele acelea tâmpe că trebuie să faci nu ştiu ce lucru pentru că „aşa e bine”. În baza unui argument atât de puternic precum „aşa e bine” cine ar putea rezista?
Şi uite aşa îţi mai cântă un acordeonist pe sub geamul de la bloc (de obicei sâmbăta, când te odihneşti şi tu mai mult), uite-aşa te simţi mai îmbelşugat cu nişte orez în pantofi la nuntă, uite-aşa îţi pocnesc de sărbători biciurile şi toate tingirile pe sub geam.

Eh, uite de-aia probabil că nu mi-a plăcut să fac nuntă cu alai: al meu soţ n-a înţeles bărbieritul cu martori, eu n-am înţeles prinderea de flori de plastic în piept şi nici unul dintre noi n-a vrut să stea la masa de prezidiu precum niște păuni împăiați cu ochii tuturor pe noi. Vorba aia, îţi stă fripturica de pui în gât. Pui care vine acompaniat cu alte doua feluri de fripturi, după sarmale, care vin după peşte, care vine după platoul cu mezeluri. La urmă niţel tort şi prăjituri asortate, alune, covrigei, fructe şi o pastiluţă de colebil. Între toate astea nişte meniaito până te ia ameţeala de la atâta învărteală, pinguinul lovit de icter şi aia cu “gaşca mea” (n-am înţeles niciodată de ce a devenit cântecul ăla de copii mici hit la nunţi). Toate ţopăite, ca să-ţi joace bine ficatul între sarmale. Altfel nu simţi că trăieşti.
Ah, şi mireasa se fură. Cum de ce? Pentru că aşa e bine. Se fură pentru că Arcul de Triumf stă solitar fără un alai de nuntaşi sub el sau pentru că o rochie de mireasă dă bine pe cub în cluburi, între atâtea buci dezgolite. Sau şi mai bine, unde îi stă cel mai bine unei mirese dacă nu pe stadion la meci, între uralele pline de dragoste dintre suporteri despre familiile acestora?

Şi când am zis că am reuşit să fentez evenimentele cu tradiţii, aflu că cele mai mari băbisme te însoţesc cât eşti gravidă. Am auzit în sarcină atâtea lucruri “interesante” încât aş putea scoate un adevărat roman. Am să enumăr doar o mică parte din tot ce am auzit, că altfel mi-ar trebui o săptămână să înșir toate băbismele.

Prima dintre ele, să nu cumva să cumpăr hăinuţe pentru copil înainte de a se naşte. Cum de ce? Pentru că “nu-i bine” şi “aşa se zice”. Deci ai două posibilităţi: ori îţi scoţi copilul în fundul gol din spital, ori cu perfuzia în mână dai o fugă până la mall să cumperi nişte body-uri pentru “ăla micu’”.

Apoi: “Cum, mănânci doar de trei ori pe zi? Păi şi ăla micu’ ce mănâncă? Pune mâna, domn’e, de mănâncă şi tu niţel mai mult. Uite, bagă nişte chifteluţe, un şniţeluţ, o tocăniţă de vită şi o ciorbiţă; doar ştii cât de bine face ciorbiţa la stomac !”. În nici un caz însă nu trebuie să mănânci ceva furat (huh?) pentru că o să-i iasă copilului semne pe corp (of, şi eu care mă obişnuisem să fur zilnic mâncare ce mă fac?) Cred că la cât se fură la noi în țară, în special de către femeile alea de toarnă de la 15 ani copii pe bandă, a fost necesar să se scoată o „zicală” ca măcar în timpul sarcinii să o lase mai moale :D

Dacă te vaiţi de arsuri la stomac, e clar: vei naşte cel mai păros copil posibil. Cred că pe mine totuşi m-a sabotat cineva că la ce arsuri am avut a ieşit un bebe de se oglindeşte becul în chelia lui.

Cică nu e bine să se renoveze casa în care stă o femeie gravidă sau să se construiască ceva în casa în care stă aceasta. Buuun, deci eu de m-am mutat în casă nouă când eram gravidă trebuia să aștept să nasc ca să pot face moloz, gălăgie și praf copilului? Aici cred că e de vină caracterul de mari putori al românilor. Pe lângă faptul că nu ai voie să speli/calci/coși/faci curat/faci treabă în casă în nicio zi Sfântă de miercuri, vineri sau duminică (unii dau și ziua de luni ca fiind la fel de sfântă) și în nicio zi de sărbătoare cu cruce roșie, neagră sau gri și nici sâmbăta (cum coane, nu știai că sâmbetele sunt ale morților și n-ai voie să “dai lături la mort”?) acum nu ai voie nici să-ți zugrăvești bârlogul dacă ești gravidă că se zice că nu-i bine.

Acum vin alea comice rău:
“Pentru a speria și alunga spiritele rele, sub patul unde doarme gravida trebuie puse cuțite”. Așa-mi trebuie dacă am pisică de-i place să doarmă sub pat: tocăniță să iasă din ea!
“Dacă se freacă pisica de burta ta, vei naște un copil păros”. Și cu mustăți și coadă, aș completa eu. Iar mă simt sabotată. Sau nu mi-oi fi frecat eu pisica bine de burtă de nu-i mai crește păr lu’ fii-miu.
“Atunci când se întâlnesc două gravide nu ar trebui să se atingă deoarece există riscul să se schimbe sexul viitorului bebeluș”. Aici nu mi-e foarte clar. Să se schimbe între ei sau să se schimbe la fiecare în parte? Și dacă o gravidă știe că are băiat, că i s-a văzut și puța la ecograf, copilului îi va dispărea puța și îi va apărea o gaură în loc? Sau va avea și una și alta, sau cum?

Apoi mai e o fază a gravidiei pe care eu am numit-o “Atracția mesmerică a burții”. Toată lumea, dar absolut toată lumea cu care te întâlnești e musai să-ți frece burta. Pe principiul: “Buna ziua! Lasă asta, dă burta la frecat!”. Frățică, dar de ce burta, că pe mine mă dor picioarele? Ia de freacă tălpile, fă un masaj la spate dacă tot ai chef de frecat, lasă burta, că bebe oricum nu simte că-l freci prin burta mea. Și apoi eu dacă te frec pe tine chiar si pe mână te aricești toată. Am înțeles, e mare, se vede de pe lună, dar tot nu înțeleg de ce să o freci. Nu ne-am mai văzut de patru ani, nu suntem prietene bune, suntem cel mult cunoștințe, stai cu mine de vorbă un sfert de oră, timp în care îmi freci burta încontinuu. De ceeee?

Of, se termină și cu gravidia, puhoaiele de oameni care s-au oferit fără ca eu să le cer cât am fost gravidă să mă ajute după naștere fug ca șobolanii care încotro și răsuflu ușurată că am scăpat, când, ce să vezi? Încep să sune telefoanele de felicitări: “Felicitări, să-ți trăiască bebelușul! Vezi că n-ai voie să-l scoți din casă până la botez!”. Cum adicăăă, să nu ies din casă trei luni până la boteeeez? Da, așa se spune, că nu-i bine să-l vadă lumea nebotezat. Păi și cu cei care vin în vizită să-l vadă ce fac? Aia-i altceva! :).

“Să-ți trăiască, să fie sănătos! Ai grijă și pune-i ceva roșu la cărucior/pe cap/pe el”. Și încep și primesc: fundițe, inimioare, brățări, zdrăngănele roșii și iconițe de pus pe bebe și de atârnat la cărucior. Era căruciorul lu’ fii-miu precum mașinile alea ale maneliștilor pline cu zorzoane, cruci, icoane. Sunt dezamăgită insă. N-am primit și eu o pereche de zaruri dintr-alea pufoase, mari și manelistice pe roșu. Ar fi arătat căruțul trăsnet cu ele, ar fi fost “rupere”, “nebunia lu' Salam” :)

Aaaa, și categoric faza cu scuipatul, de care dacă aș fi ținut cont aș fi rămas fără scuipat în gură. Ce, nu se scuipă? Aaaa, doar te prefaci că scuipi? Norocul meu, că deja mă gândeam să-i pun umbreluță la căruț: “E atât de frumos, scuipă-l să nu se deoache”, “Nu i-ai pus azi nimic roșu? Scuipă-l!”, “Plânge mititelul, o fi deocheat, scuipă-l și zi-i "Tatăl nostru"! ” și la tot pasul auzi lumea care se ciocnește de căruțul tău “Ptiu, ptiu! ”. Ce v-a făcut bre, copchilu’ de-l tot scuipați? Mnoh, super!

Și apoi mii și mii de sfaturi despre cum să-ți crești copilul, toate care se bat cap în cap cu ce-ți spune pediatrul și cu propriile tale principii și absolut din toate să reiasă clar că tu ca mamă nu prea faci o treabă bună și că habar n-ai de capul tău și ce mai tura-vura: “dă Dumnezeu copii la toți proștii”.

Deja nu mai sper că treaba asta cu băbismele se va termina vreodată. Presupun doar că băbismele se vor schimba o dată cu creșterea copilului. Vor deveni băbisme de copilărie, băbisme de adolescență, băbisme de feciorie și apoi fii-miu va fi suficient de mare încât lumea să-i împoaie lui capul cu băbisme și să râdem împreună, în complicitate, de ele :)


Niciun comentariu: